Dragă mare,

maree1

Mi-e dor de tine!  Mi-e dor să te simt, să te inspir, să mă inunzi…Şi să aud cântecul frumos care-mi gâdilă urechile atunci când valurile tale se sparg graţioase de vârful degetelor mele. Mi-e dor să îţi mărturisesc secretele mele. Să mă asculţi, să mă accepţi aşa cum sunt şi să mă culci pe nisipul tău fin. Să îmi ştergi graţios urmele paşilor, şoptindu-mi să uit de trecut. Să mături orice urmă a existenţei mele, lăsându-mă în loc, faţă în faţă cu prezentul. Doar eu cu tine şi cu orizonturile tale violet, portocalii, albastre.

Mi-e dor să mă plimb pe malurile tale mângâiată de raze de soare pe părul sărat. Şi să privesc cum pescăruşii se aruncă în albastru dispărând odată cu apusul.

Alerg prin cuvinte către tine şi vreau să te cuprind. Vreau să îmi aminteşti cine sunt şi care-i scopul meu. Pentru că atunci când sunt cu tine, totul are sens. Aş putea să jur că cel mai sublim sentiment e atunci când te întinzi la picioarele mele şi îmi arăţi cât eşti de infinită! Nu cred că există un moment mai poetic, mai intens sau mai frumos decât acela când mă predau nisipului fierbinte şi las valurile reci să îmi ducă respiraţiile tăiate departe, în larg.

M-ai învăţat să iubesc. Răsăritul, apusul şi toate culorile cerului. Pescăruşii, nisipul şi răcoarea valurilor. Mirosul sărat al libertăţii şi dulcele gust al prezentului. M-am îndrăgostit de liniştea ta, de tulburările tale. De adierile calde şi de furtunile furioase. De cadenţa stropilor de ploaie ce se pierd în adâncul tău. Şi de tot ce însemni tu.

Mi-e dor să-ţi povestesc despre iubirile mele, despre tristeţi şi bucurii. Numai tu înţelegi, nu mă critici, nu mă judeci… Numai pentru tine nu contează cine sunt, ce vreau şi ce cred. Cum arăt şi cum mă văd. Pentru tine sunt frumoasă…aşa cum sunt. Pentru tine mereu voi fi copila care tremură de fericire atunci când te vede, chiar dacă trupul îmi va trăda într-o bună zi, vârsta prea înaintată. Iar tu, pentru mine, vei fi mereu refugiul sufletului meu tânăr…

   Mi-e atât de dor de tine, dragă MARE! Marea mea iubire…Untitled

http://www.facebook.com/plugins/like.php?href=http%3A%2F%2F&layout=standard&show_faces=true&action=like&colorscheme=light&amp

9 thoughts on “Dragă mare,

  1. Pingback: Hair styles si ceva in plus | Rocsee Online

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s