Sfârșit de liceu

Untitled       Școala nu ne-a învățat niciodată cum să ne luăm rămas-bun…Și totuși, acum suntem față în față cu despărțirea.
Despărțirea de liceu, de prieteni, de copilărie, de o parte din suflet, o parte din noi.

Vorba regretatului Dan Spătaru: ”drumurile noastre poate se vor întâlni vreodată”, dar nu va mai fi la fel. Nu vom mai fi aceiași colegi de altădată, nu vom mai împărtăși ”suferința” orelor de chimie, nu vom mai putea povesti despre cât de mult ne urâm viața, și cât de greu ne este să rămânem treji la ora de fizică după ce ne-am uitat toată noaptea la seriale. Vom avea alte povești, alte vieți, căi separate, neînțelese. Dar ne vom zâmbi frumos unul altuia, și ne vom aminti cu drag despre tot ce-a fost odată.

Dacă mă uit înapoi constat că nu mai sunt același om care a pășit entuziasmat pe pragul școlii. M-am schimbat. Ne-am schimbat împreună. Nu știu să spun dacă în bine sau în rău, dar cu siguranță acum știm mult mai multe lucruri ca atunci…

În 4 ani am învățat să iubesc. Să iubesc o soră pe care am găsit-o în clasă. Să iubesc prietenul care mereu mă face să zâmbesc. Să-mi iubesc jumătatea pe care am găsit-o pe holurile școlii. Să iubesc colegii cu care am crescut împreună. Și să iubesc Wikipedia pentru informațiile fără de care astăzi poate nu aș fi apucat premierea clasei a XII-a.

Am învățat să râd până la lacrimi. Am învățat să copiez ca un expert. Și să inventez povești incredibile despre cum am întârziat eu la școală din cauza autobusului care a făcut pană. Am învățat să mă bucur când iau 5. Și să plâng atunci când stăteam nopțile târzii cu cafeaua în mână încercând să învăț toată materia de un semestru înainte cu câteva ore de teză…

Am avut prilejul să cunosc oameni noi, oameni care și-au pus semnătura atât în catalog cât și în inima mea. Am cunoscut profesori care m-au învățat ceea ce știu astăzi, și profesori ale căror lecții de viață m-au îndrumat în dezvoltarea personală și sufletească.
Am învățat că trebuie să lupt pentru ceea ce-mi doresc și că reușitele merită împărțite cu cei dragi. Am învățat să mă atașez de tot ce mi-a oferit școala cu toate că vin și părți rele odată cu cele bune.

Chiar dacă în fiecare zi mă rugam de timp să zboare, astăzi îl rog să mai stea. Să mai rămânem așa, o clipă lungă. Retrăind toate amintirile, bucurându-mă de compania unor oameni alături de care am trăit ani de zile. Oameni care înțeleg mai bine decât oricine prin câte am trecut și ce am simțit. Oameni care au rămas imprimați în sufletul meu. Oameni tineri și frumoși pe care nu-i voi uita niciodată!

Am învățat multe pe băncile școlii, dar nu am învățat încă să îmi iau rămas-bun. Și nici nu vreau să primesc notă de trecere la această materie. Prefer să rămân  corigenta cu suflet de copil care se gândește mereu la voi…

16 thoughts on “Sfârșit de liceu

  1. Oh doamne !
    Îmi amintesc de liceu destul de des. Înainte să îl termin abea aşteptam. Mai târziu am simțit dorul. Încă îmi e dor.

    Frumos ai scris.

    Liked by 1 person

  2. Eşti incredibilă! Azi te-am descoperit şi pot spune că îmi citeşti în suflet. N-ar fi rău să ne bucuri cu o carte pe viitor. Textul acesta e extraordinar, sufletul meu tânjeşte după amintirea şi frumuseţea anilor de liceu! BRAVO!❤

    Liked by 2 people

  3. Multumesc din suflet Georgiana! M-ai emotionat cu comentariul tau. Mi-as dori foarte mult sa scriu o carte dar nu cred ca sunt suficient de buna pentru asta. Ma bucur mult ca iti place ce scriu,te mai astept pe aici! :*

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s