Parfum prin așternut

Am luat-o de mână. Mi-a spus că ea știe să-mi arate ce înseamnă să iubești. Mi-a spus să am încredere în ea, deși voi suferi uneori. Nu știam despre ce vorbește, dar am tăcut și am urmat-o fără să mai pun vreo întrebare. M-a strâns tare, ca și cum cineva vroia să mă smulgă din mâna ei, ca și când se temea că voi pleca.  Îi citeam pe chipul fraged o panică pe care nu am înțeles-o atunci. Cu toate acestea, zâmbea. Mi-a lăsat mie inima ei și apoi a început totul…0d6196ed4fed5a08d8ed764acd3b690a

 Povestea noastră. Mi-am promis astăzi că e ultima oară când mai scriu despre ea. E doar o cerneală irosită și sentimente consumate. E trecută, e trecut. S-a scurs mult timp de la primele file măzgălite cu parfumul iubitei mele, de la primele cuvinte despre ea. Capitolele însă, nu s-au încheiat. Scriu în fiecare zi câte unul în speranța că va fi ultimul, dar totdeauna cel din urmă cuvânt cu care se încheie ește : ” poate”. Un ”poate” ce lasă locul unei noi pagini ce trebuie înecată în disperarea prozei mele romantice.” Poate ar fi trebuit să…Poate nu a fost de-ajuns…Poate eu am greșit…Poate  trebuia să-mi cer iertare… Poate va pleca pentru totdeauna…Poate  nu voi putea trăi fără ea…Poate dacă îmi calc în picioare și ultima picătură din orgoliul meu de fier…Poate mai am o șansă. Poate o vom lua de la capăt…Sau poate mă amăgesc singur…”

E ciudat totuși că am ajuns să scriu o sumedenie de pagini  conturate doar din amintiri. Căci nu mai e demult lângă mine. Îi simt uneori parfumul pierdut prin așternuturi. Au trecut luni bune de când m-am trezit ultima oară cu ea strângându-mă în brațe lăsându-și fruntea să doarmă liniștită pe pieptul meu dezgolit ce-i stătea de veghe.  Ceea ce simțeam atunci era o artă pură ce-mi curgea prin sângele inimii. Era ea, cea care curgea prin vene, era ea cea pe care o respiram. Iar euforia din mine mă înălța spre sublim. Mă simțeam stăpânul lumii, protectorul ei. Simțeam că aveam un rol benefic pentru  viața sa, simțeam că pot să-i ofer mări și oceane, promisiuni și vise, iubire și siguranță. Iar ea îmi dădea în schimb  o inimă de copil ce doarme liniștită în palmele mele. O inimă ce bătea doar pentru mine. O femeie ce întrecea orice frumusețe atunci când îmi purta cămașa șifonată. O femeie ce mă iubea atât carnal, cât și platonic prin toți porii ei. Era  toată a mea. Iar raiul pentru mine nu  era ceea ce se presupune că vom găsi după ce vom trece în eternitate, după ce sufletul se înalță spre  cer. Raiul  era acolo, în patul meu. Eu, ea, și cearceaful  ce-i învelea coapsele fine pe care le iubeam atât de mult…

Dar au trecut luni, luni de când eu nu am spălat lenjeria patului, pentru că parfumul ei șters e tot ce mai am.  O mai  văd uneori pe stradă, dar e alta…E fericită acum. Sau așa înclin să cred când îi revăd zâmbetul acela de care m-am îndrăgostit din prima zi, cel de care mă îndrăgostesc de fiecare dată când apare înaintea ochilor mei ce o caută oriunde și  în orice. Iar inima mea trepidează și picioarele nu-și mai găsesc echilibrul. Mă cutremură până în adâncuri, mă înalță la ceruri apoi mă izbește de pământul rece. Mă face praf și apoi  mă îngroapă de viu cu privirea ei ce pentru mine e mirajul din deșert, biletul către moarte, sau piatra mea de căpătâi. E speranța ce mă minte cu gânduri aruncate în van. Cum că ea mă iubește. Și parcă o simt atunci când îmi găsesc curajul să o privesc cu ochii fixați dincolo de genele ei lungi. Iar atunci îmi vine să-i spun…îmi vine să o rog…îmi vine să cad la picioarele ei, îmi vine să țip. Dar nu o fac, îghit în sec, îi inspir adânc parfumul, o doză mică ce va avea să mă aline când nu mai e aici, ca mai apoi să plec nepăsător.  Trec pe lângă ea ca pe lângă un străin. Ca și când nu a însemnat totul pentru mine cândva, ca și când nu o mai cunosc…

Așadar…am alungat  ființa care m-a învățat să iubesc. Pe cea  care încă mă iubește, pe cea pe care încă o iubesc. Nu am un motiv anume, nu știu de ce. Poate pentru că o idolatrizam prea mult iar asta m-a făcut un monstru fără cuget, sau poate pentru că mă simțeam prea viu la brațul ei. Poate îmi era frică. Sau poate am dat-o la o parte ca să am la cine să mă întorc. Iubirea mea e drumul cu care mă lupt pentru a găsi destinația cea dragă, deși ea mi-a fost totodată punct de plecare.  Mă întorc la ea, cum o fac mereu, chiar dacă mi-am propus să închei odată și-odată ultimul capitol. Dar se pare că totdeauna mai am ceva de spus, atâta timp cât îi mai simt parfumul în aer, și dragostea în suflet.  Căci mi-e dor de zilele în care mă strângea tare, ca și cum cineva vroia să mă smulgă din mâna ei, ca și când se temea că voi pleca. De zilele în care-i citeam pe chipul fraged o panică pe care nu am înțeles-o atunci. Pe care am înțeles-o astăzi, realizând că cel care avea să mă smucească brutal din strânsoarea-i dulce, eram chiar eu.  

9 thoughts on “Parfum prin așternut

  1. Wow! Ai un talent și o imaginație superbă! Îmi place cum scrii. M-ai făcut să proiectez acele scene din poveste. Felicitări!🙂

    Like

  2. Reblogged this on Little Tiny Dreams and commented:
    Așadar…am alungat ființa care m-a învățat să iubesc. Pe cea care încă mă iubește, pe cea pe care încă o iubesc. Nu am un motiv anume, nu știu de ce. Poate pentru că o idolatrizam prea mult iar asta m-a făcut un monstru fără cuget, sau poate pentru că mă simțeam prea viu la brațul ei. Poate îmi era frică. Sau poate am dat-o la o parte ca să am la cine să mă întorc. Iubirea mea e drumul cu care mă lupt pentru a găsi destinația cea dragă, deși ea mi-a fost totodată punct de plecare. Mă întorc la ea, cum o fac mereu, chiar dacă mi-am propus să închei odată și-odată ultimul capitol. Dar se pare că totdeauna mai am ceva de spus, atâta timp cât îi mai simt parfumul în aer, și dragostea în suflet. Căci mi-e dor de zilele în care mă strângea tare, ca și cum cineva vroia să mă smulgă din mâna ei, ca și când se temea că voi pleca. De zilele în care-i citeam pe chipul fraged o panică pe care nu am înțeles-o atunci. Pe care am înțeles-o astăzi, realizând că cel care avea să mă smucească brutal din strânsoarea-i dulce, eram chiar eu.

    Like

    • Haha :)) Nu am fost in gandurile unui barbat, ma refeream ca am fost in acea situatie. Dar eu am scris ideile mele prin prisma unui barbat, cu alte cuvinte m-am “facut” personajul masculin, sa mai diversific putin😀

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s