Casă dulce, casă…

Se spune că  ”acasă” e acolo unde este inima ta…Dar dacă începi să simți că nu mai aparții unui anumit loc, unei anumite persoane…că sufletul tău e împărțit în frânturi aruncate prin diferite părți ale lumii? Unde mai e casa ta? În locuința pustie, plină de praf  în care predomină dezordinea? În casa părinților ce zace  undeva departe de lumea ta, încă fără acoperiș,  fără uși, fără pereți ? În lumea ta care e plină  de cunoscuți și totuși parcă-i  goală?

tumblr_lta0oooHcM1r459kpo1_500

Mi-am pierdut inima.  Defapt, am împărțit-o. În multe locuri, la mulți oameni. Am rămas doar cu o bucată bolnavă. Bonavă de dor.  De dorința de a o reîntregi. Dar nu de aceea se simte apăsată, ci de faptul că ea știe, că nimic nu va mai fi vreodată la fel, niciodată nu va mai avea toate piesele lipsă, poate doar câte una…ocazional.  Una vine,alta pleacă fără a zăbovi vreo secundă. De parcă s-ar respinge…

Casa mea e drumul. Drumul lung ce mă duce la părțile pierdute din mine. Sau se mai poate numi un vis, unde cei iubiți sunt cu mine, fără ca eu să plătesc vreun preț, fără să simt remușcări, sau dor, sau îndoieli, fără nimic, doar eu…având totul! Eu…acasă…

Mi-e dor de copilărie, de fețele vechi ce azi sunt fețe străine. De obiceiuri vechi, ce azi sunt uitate. De iubirea sinceră, ce azi e amintire. Eram copil și  plângeam dacă picam cu bicicleta în trandafirii bunicii, dacă spărgeam o farfurie, sau dacă mă juleam la coate jucându-mă prin nisipul aspru.Plângeam dacă se rupea mâna păpușii, plângeam dacă tata se supăra că nu am mâncat tot din farfurie. Plângeam sincer, și mă gândeam la un singur lucru, la ceea ce făcusem.  Dar când râdeam, uitam de orice. Copilăria mea nu a cunoscut zâmbetul fals ce astăzi e afișat la fiecare 5 minute…Copilăria mea era un cer senin iar râsul era obligatoriu, era din  suflet, din inimă, din gurița știrbă și din ochii nevinovați.  Râdeam de prezent, viitorul și trecutul fiind inexistente.  Râdeam pentru că eram copil și trăiam clipa fără să-mi dau seama, râdeam pentru că eram copil și eram acasă…

Astăzi, copilul din mine doarme iar casa mea e goală…Am lăsat însă ușa deschisă. Aștept pe cineva, care întârzie mereu să apară…Am început să cred că nu mai vine, și m-am obișnuit cu ideea. Dar ultima parte din inimă tot așteaptă…copilul ce doarme încă mai speră ca  toată lumea să se întoarcă acasă…iar el se poate trezi fericit din nou.

4 thoughts on “Casă dulce, casă…

  1. Cat de frumos si trist… Asa ma simt si eu, si din pacate nimic nu va mai fi niciodata cum era candva…. in copilarie! Cei dragi s-au schimbat si unii din ei nu mai sunt printre noi…

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s