Astăzi m-am decis să plec…

N-am pierdut pe nimeni.  Niciodată.  Pentru că nu am avut pe nimeni. Vreodată. Dar eu  am totul, fără a-l poseda. E aici, și mâine poate nu va mai fi. E aici, și poate mâine va muri. Dar  cu mine  va rămâne mereu…tumblr_mgqoi0BYnI1qa9omho1_500

Astăzi m-am decis să plec!E târziu, și e decembrie. Mă aflu într-o gară, pe peronul  X. Afară e frig și înnorat. Am în mâna stângă telefonul iar în cea dreaptă bagajul meu ponosit. Mă uit în agenda telefonului. E plin de nume cunoscute  cărora aveam  cândva atât de multe lucruri de zis, deși mai multe rămâneau nespuse. Acum sunt doar niște străini cu un trecut intersectat cu al meu. Nu mai vreau nimic de la ei, și nici ei de la mine…Și mai e și el, de care vreau să uit. Mă tentează să  îi șterg pe toți din listă, dar ezit. Probabil pentru că uneori mai chem amintirile pe la mine, uneori mă răpește dorul fără voia mea, iar alteori îmi place să retrăiesc paginile întoarse ale vieții trecătoare.  Da…m-am obișnuit să întorc paginile nonșalant,  câteodată tinzând să le rup nemilos. Evident, urmele rămân, pagina ruptă e încă acolo, făcută franjuri. Nu reușesc să o înlătur definitiv, pentru că faptele s-au întâmplat, iar memoria mea nu poate fi ștearsă, ci doar vindecată prin acceptarea cu capul sus a prezentului care mă definește azi.

Mă uit la ceas. Trenul întârzie. Secundele trec. Sunt un călător clandestin așteptând o  cursă ce avea să mă poarte la destinația finală. Aud un scârțâit pe șinele ruginite. Se apropie. E aici. Dar nu se oprește în dreptul  peronului meu,  ci lângă unul mai îndepărtat . Oftez…Oare cât să mai aștept? Verific  totuși biletele. Trenul sosește la ora 12.00 pe peronul Z. Atunci realizez că mă aflu în locul nepotrivit. Alerg spre peronul Z ocolind băncile șterse de ploaie.  Gerul îmi taie respirația. Geanta e grea, timpul parcă zboară. Fug cât pot de repede, deși am impresia că abea mă mișc. Scap telefonul. Mă opresc, dar privirile mele disperate nu îl mai văd. Timpul trece. Nu-l găsesc. Timpul trece. Chiar nu pot pierde acest tren, nu acum! Și timpul trece… Las telefonul acolo unde a căzut, și-asa nu mai am nevoie de nume vechi care să mă bântuie. Las trecutul și o iau din nou la goană. Mă apropii de tren, dar parcă sunt încă departe. Pornește ușor cu un șuierat puternic. Pot să-l prind! Sunt aproape!

M-a lăsat în urmă cu mâna în aer la un centimetru de mânerul ușii. Mă opresc înfrântă.  E numai vina mea! De ce nu am fost atentă!? Următorul  tren spre locația aleasă de mine va sosi abea mâine… Mă întorc târându-mă spre ghișeul din fața gării. Îmi voi cumpăra un bilet nou, spre o altă destinație, poate va fi mai bine așa. Poate destinul meu mă poartă pe căi necunoscute mie.  Poate sunt doar o zăpăcită…Cine știe?

Trenul sosește în 5 minute, pe peronul Y. De data asta m-am uitat de 3 ori peste bilet, sunt unde trebuie. Secundele se scurg. E fix. Nici urmă de tren. Ce se întâmplă cu trenuirle astea? Îngheț de frig, obrajii sunt roșii ca merele ce plesnesc coapte sub soarele torid. Dar nu e soare…e o boare rece de iarnă. Inspir aerul înghețat și puhăi aburi calzi ce zboară deasupra mea.

Vine! Îl aud.  E aici. Se oprește înaintea ochilor mei. Mă pregătesc să urc. E ciudat faptul că abea acum realizez că mă aflu singură în gară. Nici urmă de om oriunde m-aș uita. Mă cutremur de la frig , oftez  și pășesc pe prima treaptă. Liniștea e întreruptă brusc de o sonerie. Telefonul meu! Mă întorc și mă las ghidată de melodie. Ridic telefonul de jos, și inima mea se oprește. Răsuflu puternic și răspund, e el: ”Rămâi!”. Dar de ce acum…de ce i-a luat atât de mult timp? Un simplu telefon nu mai contează, nu ma mai întorc…îi închid. Mă îndrept din nou spre tren. De data asta îmi urmez visele, chiar dacă o voi face singură, e prea târziu. Cărție au fost aruncate, tu…ai ales. Ai ales să nu vii, ai ales să rămâi, deși te-am rugat  să vii cu mine…

Trenul pornește lăsând în urmă un fum înecător și amintirile vii.  Închid ochii visându-mă fericită. Aș fi vrut să fi aici, aș fi vrut să plecăm împreună…Adio dragul meu!

Ușa compartimentului  se deschide larg. E el. Buzele lui rămân  neclintite dar privirea  îmi dictează:

”Oriunde vei merge tu, acolo voi fi și eu”

One thought on “Astăzi m-am decis să plec…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s