Mărturie

De câte ori în vise, ai apărut, iubire,
Vorbindu-mi despre noi…şi despre nemurire?
Căci viaţa nu ne-ajunge, şi totuşi ne-ocolim
Iubindu-ne în taină, deşi ne despărţim….

Departe sunt de tine şi de-a ta mângâiere,
Prezenţa ta nebună, inima o cere
O oră, o secundă, bătaia inimii,
Să mă săruţi, să tremurăm simţindu-ne iar vii!

În braţe strâns sugrumă, suflul meu îl stinge
Precum petalele de flori când peste ele ninge…
Ca o pasăre mă simt, ce nu poate să zboare,
Deşi am aripile frânte, mă înalţ spre Soare.

Sărută-mi dulce palma, conturu-i desenează
Privirea ta cea tristă, ştiu că mai visează.
La un trecut ce doarme, amorţit de vreme
E mort dar viu, şi simţi, că e fluid prin vene.

O umbră stă în lanţuri, e fiară ce se zbate
Răpusă e de foame, hrănită doar cu şoapte
Ce doar noi doi le ştim, pierdute în tăcere,
Mereu o torturăm, dar fiara nu mai piere.

De-ar fi să plec departe, a nu te revedea
Să simt că mai trăiesc, nu cred că aş putea.
Deşi încă respir, am să mă sting uşor,
De dragul tău mă va răpune-n inim-al meu dor.

Aş vrea să ştiu acum, de ce ne tot opreşte
Destinul ce o viaţă, cu tine, îmi răpeşte?
De câte ori ţi-am spus, că te iubesc, iubire?
Ce noi simţim este real, nu doar o amintire…

One thought on “Mărturie

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s