Dragă mare,

maree1

Mi-e dor de tine!  Mi-e dor să te simt, să te inspir, să mă inunzi…Şi să aud cântecul frumos care-mi gâdilă urechile atunci când valurile tale se sparg graţioase de vârful degetelor mele. Mi-e dor să îţi mărturisesc secretele mele. Să mă asculţi, să mă accepţi aşa cum sunt şi să mă culci pe nisipul tău fin. Să îmi ştergi graţios urmele paşilor, şoptindu-mi să uit de trecut. Să mături orice urmă a existenţei mele, lăsându-mă în loc, faţă în faţă cu prezentul. Doar eu cu tine şi cu orizonturile tale violet, portocalii, albastre.

Continue reading

Advertisements

Scriitorul

v

         Nu pot cânta la pian, dar te pot face să-l auzi. Să se prelingă în urechile tale sonata 25 şi să te facă să te îndrăgosteşti tot mai mult de Beethoven. Te pot face să vezi un pian de cristal în faţa căruia stă o tânără domnişoară cu rochia albastră ca cerul ce se revarsă în cascade spărgându-se în marmura albă şi rece. O poţi auzi cum mângâie delicat clapele, cum face dragoste cu melodia devenind una cu ea. Îi vezi părul salbatic şi lung cum se mişcă lent în marea de lumină care cuprinde încăperea şi ţi se taie respiraţia. Tocmai ţi-am pictat un tablou… Continue reading

Interviul

Untitled

-“Sunt dintre cei care au cerut tăcerii să strige şi durerii să spere” a scris Octavian Paler într-una din operele sale măreţe. Şi eu am fost. Dintotdeauna am avut în mine vise măreţe care mă făceau să rup orice tăcere şi să-i dau oricărei dureri un scop, o speranţă sau un motiv care să-mi insufle puterea de a mă ridica ori de câte ori cădeam pe pământul rece. Odată cu timpul, am uitat să mai lupt pentru ele. Astfel, au devenit vise pentru care am plecat capul în jos de prea multe ori crezând că sunt imposibile, nerealizabile şi absurde. Pentru care nu m-am mai trezit în fiecare dimineaţă cu încrederea în suflet şi dorinţa în ochi. Am lăsat armele jos, m-am îmbrăcat cu uniforma gri de om incolor şi m-am pierdut prin mulţime. Mi-am pus cutia cu vise undeva într-un raft ascuns în fundul unei camere în care nu am mai intrat de mult, lăsând praful şi păianjenii să îşi facă culcuşul pe cartonul ei ponosit.

Continue reading

Dorințe

prayerMi-aș dori să uităm de tot pentru o secundă. Să nu ne mai pese cine suntem, încotro mergem și de unde venim. Să nu mai conteze dacă e luni, joi, sau vineri. Să ne oprim din mersul grăbit și să rămânem o clipă în loc. Să privim în jur și să  vedem mai mult decât ceea ce ne arată ochii. Să nu ne oprim orizonturile pe străzi gri și pe fețe cu măști. Și să căutăm părți ascunse din noi în foșnetul frunzelor, în vântul ce ne mângâie fața și în zborul liber al unei păsări.

Aș vrea să ne uităm la cer, chiar dacă nu e soare. Să pășim desculți, să ne dăm jos mănușile, hainele și nenumăratele măști ce au îngropat atâtea sentimente ani la rând. Să rămânem goi și fără inhibiții. Și să ne ude ploaia, să ne inunde cu stropi reci pielea uscată și să ne facă să simțim fiori pe șira spinării. Mi-aș dori ca ea să aibă puterea să ne trezească la viață pentru că am uitat să mai trăim…

Continue reading

Cărți de suflet

portretul_lui_dorian_gray_top10_web_2-horzAm comandat recent aceste două cărți de pe http://www.elefant.ro fiindcă am decis să le împart cu voi, dragi cititori. Vacanța se apropie cu pași repezi și mirosul de mare se prelinge ușor în amintirea și pe călcâiele noastre dornice să pășească din nou pe nisipul fierbinte. Citind cartea lui Iris Murdoch, Marea, marea , te vei cufunda în parfum de valuri și vei păși într-o altă dimensiune în care predomină gândul și regăsirea de sine, nu personajele sau acțiunea propriu-zisă.Dacă aș putea descrie capodopera concepută de condeiul și sclipirea minții autorului în trei cuvinte aș numi-o: hrană pentru suflet.

Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde este un roman complex pe care vi-l recomand fără rețineri nu numai pentru faptul că ne învață o lecție prețioasă de viață, ci și pentru că autorul reușește să ne smulgă din prezentul monoton aducându-ne în fața ochilor o lume misterioasă a Londrei secolului nouăsprezece. Tema acestui roman este supremația tinereții și a frumuseții fizice, într-o societate cu orizonturi de gândire limitate care pune accent pe aparențe ridicându-le la un rang mult prea înalt.

Eu personal, am fost atrasă de aceste două cărți și pot spune că nu am fost dezamăgită de conținutul lor fermecător. Citindu-le, am ajuns să-i dau mare dreptate autorului acestui citat,Paul Sweeney :
”Știi că tocmai ai terminat de citit o carte bună dacă după ce ai întors ultima pagină te simți ca și cum ai fi pierdut un bun prieten. ” 

Acestea fiind spune, sper că v-am stârnit într-o oarecare măsură pofta pentru lectură. Cele două cărți vor fi cadoul norocosului care va fi ales pe http://www.random.org.

Tot ce trebuie  să faceți este dați share link-ului de pe facebook care vă trimite la această postare(https://www.facebook.com/pages/5-AM/1395052264046159?ref=hl) pentru a putea participa cât mai mulți iubitori de lectură și să lăsați un comentariu (aici sau pe facebook) în care să scrieți care este cartea voastră preferată și de ce. Cred că e un mod frumos de împărtăși cu toată lumea titlurile unor cărți care v-au impresionat.

Mult succes tuturor!

(Câștigătorul cărților va fi anunțat în data de 17 iulie 2014 pe facebook și va fi contactat de mine pentru detaliile de livrare. Cărțile sunt noi, sigilate și vor fi livrate gratuit)

Biblioteca de pe strada ta

Untitled   

   Niciodată nu ți-au plăcut poveștile. Sau cărțile cu finaluri fericite. Ai văzut mereu realitatea, chiar și când îți doreai cu ardoare să-ți creezi propria lume. O lume doar a ta, unde totul ar rămâne pe loc și timpul nu s-ar mai zbate cu universul ce prea îl grăbește.
Niciodată.


Cu toate acestea,găsesc mereu un prilej să zăbovesc în biblioteca de pe strada ta. Îmi place aici. E cald. Parcă povestea noastră prinde viață în toate cărțile vechi cu iz de piele fină al cărui parfum l-am simțit ori de câte ori îmi plimbam buzele pe gâtul și pe fața ta. Erai atât de aproape. Ochii tăi înșiruiau zeci de cuvinte ce acum le văd imprimate doar în poveștile pe care le devorez în fiecare dup-amiază ploioasă tolănită pe pervazul rece al bibliotecii. Îmi place să stau aici când plouă. Poate pentru că soarele meu e această oază a amintirilor și frigul de afară nu mă poate pătrunde. Sau poate pentru că de la geam îți pot vedea apartamentul de care îmi este atât de dor.
Nu-mi place să te urmăresc, dar văzându-l, amintirile prind viață și îmi dau un impuls care mă ridică ori de câte ori mă găsesc zăcând pe asfaltul rece. Mai tresar și mă doare când o domnișoară cu privire de copil,  care seamnană mult cu mine își scoate capul pe fereastră, iar tu o cuprinzi în brațele tale lungi sărutând-o cum numai tu știi.  Cândva eram eu…și  învierea trecutului pentru mine, e aer. Chiar dacă doar în imaginația mea bolnavă. Măcar aici te mai am.
Și în cărți. Cu eroi, cu tâlhari. Și cu magie. Pentru că ai fost eroul și salvatorul meu atunci când nu știam ce înseamnă să iubești. Și pentru că mi-ai tâlhărit inima, sufletul, tot ce mai aveam. Iar apoi, ca prin magie, ai dispărut lăsând în urma ta doar amintirea și o poveste neterminată…


   Și cu toate că ție nu-ți plac cărțile, eu încă sper. Că într-o zi, dintr-un motiv necunoscut, vei deschide ușa bibliotecii și îmi vei întâlni privirea. Atunci, ne vom putea îndrăgosti din nou. Și poate, doar poate, vei ajunge să-ți placă și ție poveștile.